luni, 6 august 2012

blues


Sunt negru. Noaptea spre care ne îndreptăm cu toţii, e si ea neagră. Acum, când privesc peste umăr, văd cum toată viaţa am irosit-o sperând ca voi fi odată și odată liber.
Poate m-am înşelat crezând că libertatea este ceva albastru și de fapt ea este neagră, este noaptea spre care ne îndreptăm inevitabil. Oricum nu pot schimba acum lucrurile. Nu e drept pentru cei ce îmi vor urma, 
Nu ştiu dacă pentru culoarea mea sau pentru că m-am născut în Africa, am fost luat într-o noapte cu forţa, aruncat în pântecul unei cutii plutitoare împreună cu alte fiinţe  la fel de speriate și de negre, ca mine. Când legănarea care nu se mai sfîrşea a încetat, am fost scoşi din cutie. La atingerea pământului, am crezut pentru o clipa că sunt liber. Clipa de fericire a trecut însă repede. Tot repede, pentru că eram acum într-o lume nouă în care timpul înseamnă bani,  ne-am trezit pe un câmp imens si alb. Îmi plăcea albul în contrast cu întunericul în care trăisem până atunci. 
Cred că aţi înţeles, din cărţile citite ori din filmele văzute,  devenisem un sclav pe o plantaţie de bumbac. Stapânul meu, un om rău și cred prost, pentru că nu știa vorbi pe înţelesul nostru, mai mult prin gesturi, unele agresive, ne-a arătat ce să facem dacă vrem să primim hrană si apă. Toată marea aceea de vată albă trebuia adunată în nişte saci. Si asta am făcut. 
De libertate însă nu am uitat.Priveam în toate direcţiile și vedeam doar arme de foc, camioane cu oameni si câini, pregătiţi să mă oprească în eventuaitatea încercării de a mă elibera Numai cerul era deschis iar eu încă nu învăţasem zborul.
Într-o noapte cu lună, privind cu gura căscată în sus spre covorul sau cupola plină de stele, din piept am eliberat un oftat. Oftatul fără voia mea a devenit un murmur, un fel de cântat. În liniştea nopţii cu un tropăit precipitat au apărut în jurul meu barierele umane ce ne îngrădeau libertatea. Am auzit și alte voci armonizându-se cu murmurul meu. Cativa dintre paznici, au înălţat felinarele, ne-au privit, au scuipat asa într-o parte bombănind în limba lor, pe care noi între timp am învățat-o:
-Hai măăă, lasă-i!, urlă si ei la luna ca nişte lupi în călduri.
S-au îndepărtat învăluiţi într-un râs nechezat amestecat cu...ciori cu ţâţe..iepe cu curul negru....
Pe măsură ce liniştea nopţii își intra încet în drepturi, ca un țârâit de greier în mintea mea pătrundea ideea că de acum înainte putem cânta, chiar dacă vom urla la lună cu gândul la "ciori cu ţâţe" sau "iepe cu curul negru". 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bârfiti, vă rog!