joi, 3 ianuarie 2013

Sfarsitul lumii

Se glumeste in ultimile zile pe aceasta tema. Sau poate nu se glumeste, din moment ce americaneste, s-au facut si unele pregatiri. Sfarsitul asta este insa privit ca unul superior, adica doar al lumii oamenilor. S-au dus de mult vremurile cand se construiau buncare ale lui Noe, Noe care se gandea la salvarea tuturor speciilor.

Pregatirile au inceput cu mult inainte de mometul alinierii cifrelor reprezentand o data anume. Cei mai informati, simtindu-se demni de a reprezenta specia umana si dupa acest potop sau cutremur sau explozie ori toate la un loc, strang de foarte mult timp, fara scrupule, fonduri imense, in speranta ca marimea sumei colectate sau furate(scopul scuza mijloacele) ii va pune in situatia de a putea cumpara dreptul de a exista in “the day after”.

Daca facem un pas inapoi pentru a avea o perspectiva mai buna, daca ne mijim si ochii, apoi privim lumea ca pe un tablou, intelegem ca sfarsitul lumii oamenilor nu este un eveniment ce se petrece intr-o zi anume, ci un proces indelungat care se desfasoara deja de ceva timp. Tabloul privit astfel are intr-adevar ceva apocaliptic. Spatiul dintre cuburile reprezentand asa zisele zone de locuit sunt pline de automobile, in miscare sau parcate peste tot, chiar si pe trotuare, ba si in interiorul spatiilor construite de oameni pe post de case. Oare asta nu seamana a potop, a inundare a spatiului vital cu fier, sticla, materiale sintetice si mult fum otravitor? Nu mai spun de atrofierea muschilor nostri si inlocuirea treptata a acestora cu proteze motorizate, ciudate, ce ne ajuta chipurile in a ne deplasa.

Procesul de care spun se adreseaza si creierului nu doar muschilor. Cartile sunt inlocuite cu ecrane prin care primim informatii, sentimente si cultura gata facute, gata gandite. Unii in gluma(o gluma cam amara), numesc ecranul tembelizor. Eu gandesc ca ecranul nu este doar cel al televizorului si ca ar trebui extinsa gluma si asupra telefoanelor mobile, laptopurilor, ipodurilor, ipedurilor si altor instrumente(cum s-or mai numi ele), menite sa ne menajeze creierul, in demersul lui de a gandi singur.

Tabloul, privit din aceasta perspectiva si urmarind in el si ideea de frumos(tablourile sunt elemente de frumos, nu?), ne incanta ochiul cu formele din ce in ce mai frumoase ale obiectelor proteza(pentru muschi si creier) in timp ce oamenii devin tot mai urati fizic si sufleteste, motiv pentru care ei, oamenii, sunt impinsi usor dar sigur in afara tabloului, spre acel sfarsit al lumii despre care se glumeste(amara si aceasta gluma) tot mai des.

Eu sunt ingrozit ca aceasta sinucidere, este un proces indelungat si dureros, ca si eu sunt sinucis putin cate putin, zilnic, fara a ma putea opune(nu te poti opune majoritatii), ca privesc neputincios si revoltat la apocalipsa.

Cand urez cuiva “la multi ani!”, am parca senzatia ca sunt un om rau, care ascunde sub sunetul placut al acestei urari, dorinta sadica de ai vedea pe semenii mei chinuiti cat mai mult timp de acest proces numit... sfarsitul lumii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bârfiti, vă rog!