luni, 1 aprilie 2013

Zodia peștelui


Moartea noastră din viața trecută ne-a strecurat prin copca mortuară, sub sloiul bleu, pictat cu stele. Câte una pentru fiecare, să ne lumineze destinul. Greu de respirat in această nouă viată. Traducerea corecta a apei în oxigen, sisifică muncă branhială, dublată de tendința permanentă de mărire, ne umplu ziua subacvatică. Mărirea ca și oxigenul sunt vitale. Pestele cel mare îl înghite pe cel mic, după legea firească a matroskai.
 Plictisitoare zodie.
Un fel de iad în care nu mai rămâne timp și pentru suflet. Se mai aude din când în când, ca într-un vis, cum cei rămași deasupra stelelor, pomenesc pe câte unul dintre noi, certând pe cei ce ne continuă treaba neterminată, atunci când fac asta altfel decât am fi dorit noi: “-Dacă ar vedea cel dus pe copcă, s-ar răsuci în mormânt” (asa spun ei lumii în care vremelnic mormântăm noi, peștii. Ne răsucim cu toții aici, sperând că am lăsat deasupra gheții, drumuri începute și continuate epigonic de cei ramași vii, cum își spun ei. Noi cu noi și vii cu vii. În rest, mai cade câte o stea marcând momentul când cei mici poposesc în pântecele balenei, spre a sta la taclale cu Iona sau când prin copcile încă deschise, vreun medic-pescar iscusit ne trage înapoi în lumea viilor, mulinând guta timpului în sens invers acelor de ceasornic.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

bârfiti, vă rog!