vineri, 6 decembrie 2013

Fecioara Maria (continuare)

Cred că am ațipit  învăluită de căldura interioară…Mă visez undeva la răsărit. In fața mea se petrece un ritual. O "Marie" cu ochi speciali, într-un dans al corpului, cu mișcări  tăcute, vrăjitorești, face să îmi apară în față o cană, ce-mi devine preferată. Din ea se ridică un norișor, ce devine tot mai încăpător și în el, aievea,  se luptă doi bărbați vânjoși. Fiecare încearcă să-l elimine pe celălalt de pe teritoriul rotund în care doar unul trebuie să rămână pentru a mă primi trofeu. Si eu nu mai am voință, mă pregătesc să răsplătesc învingătorul. Îmi plimb privirea pe trupurile lor. Ma cuprinde dorința de a fi frământată de brațele lor puternice. Aș dori să învingă amândoi și împreună să-mi satisfacă setea de mângâieri.


  Învingătorul  se apropie de mine cu o grabă controlată. Mă las pe spate și simt cum respirația mi se accelerează, făcând ridicarea pieptului meu mai vizibilă. Viteazul se așează în genunchi lângă mine și își apropie brațul  de …


Maria, sora mea, care locuiește la Paris și care în toate călătoriile noastre ne însoțește ca un înger păzitor,  răsare  de nicăieri și apucă cu putere brațul luptătorului. Se iscă intre ei o luptă aprigă dar plină de tandrețe. Se rostogolesc, goi, își apropie gurile și se muscă cu buzele, se strâng în brațe și se privesc cu ochii tulburați de plăcerea luptei . Respirația li se poticnește și după o încordare parcă sincronizată se eliberează într-un strigat reținut , încărcat de plăcere și durere.


Privesc cu tristețe cana devenită preferată. Tristețe…















...cana goală…norișor risipit…vis…ațipire..ah…




(va urma)

Un comentariu:

  1. Iertare pentru fotografiile postate!..știu că citito(area)rul are imaginație proprie.

    RăspundețiȘtergere

bârfiti, vă rog!